Brăila - cultură, locuri, tradiţii si obiceiuri străvechi.
Tradiţiile şi obiceiurile românilor şi a altor comunitati


   Despre cosmopolitismul oraşului Brăila, s-a scris şi s-a vorbit în toate timpurile -  un termen uzat ca o etichetă compromiţătoare până mai ieri, considerat învechit şi nu atotcuprinzator astăzi, când folosim europeanul multiculturalitate. Ca orice port al lumii, gazdă primitoare pentru toţi cei care credeau în şansa lor, de a-şi asigura un viitor prosper, Brăila nu a făcut nicio excepţie în ceea ce priveşte modul în care   străinii şi populaţia autohtonă şi-au împărţit arealul. Este drept că un factor în plus, favorizant compactizării nu numai pe baze etnice, dar şi în funcţie de preocupările şi de starea socială a diferitelor grupuri de locuitori, a fost maniera în care autorităţiile au gândit şi pus în practică planurile de sistematizare, modul cum au fost elaborate regulamentele urbanistice.
    De aici a rezultat o urbe ca un amfiteatru, cu cea mai frumoasă scenă, Dunărea.
    Dacă până  la 1828 populaţia Brăilei era formată în principal din români şi turci, dezvoltarea economică a Brăilei după plecarea turcilor a dus la creştea populaţiei, fără precedent. Dacă populaţia turcă s-a diminuat, odată cu plecarea armatei, numărul populaţiei româneşti a sporit, dar şi cea de origine greacă şi bulgărească. Primii se ocupau cu negoţul şi aveau o bună stare socială şi economică. Odată cu armata rusă, învingătoarea turcilor, soseşte şi populaţia rusă, în special lipoveni, în cartierul Piscul. Trecerea timpului a însemnat şi creşterea prestigiului oraşului-port Brăila, în care s-au stabilit evrei, armeni, italieni, albanezi şi alte neamuri. Transhumanţa a adus în Brăila transilvăneni dar şi dobrogeni, care s-au stabilit în cartierele oraşului.
   Comunităţiile mai numeroase şi cu posibilităţi economice mai vaste, au ridicat prin forţe proprii, începând de la jumătea secolului al XIX-lea, lăcaşuri de cult care şi astăzi deservesc spiritual acele comunităţi şi sunt monumente de arhitectură ale oraşului.
   Din mozaicul neamurilor care au poposit, au trăit şi au lăsat urme pe malul Dunării la Brăila, astăzi mai sunt reprezentate comunităţile grecilor, lipovenilor, bulgarilor, armenilor, evreilor. 
   Toate aceste populaţii au dat identitate oraşului Brăila, care astăzi este cunoscut în ţară şi peste hotare pentru peştele şi brânza, preparate culinare mai bune ca oriunde, dar şi pentru ia purtată de fetele frumoase ale locului.
   Populaţia română este astăzi covârşitoare şi sintetizează tradiţiile şi obiceiurile zonei din jurul Brăilei. In portul popular românesc, astăzi regăsit doar cu ocazia  sărbătorilor populare şi sporadic  a sărbatorilor de iarnă, se regăsesc  motive ornamentale zoomorfe, vegetale, antropomorfe, stilizate geometric, într-o gamă cromatică ce înnobilează  elementele de artă populară tradiţională situată la hotarul Munteniei şi Moldovei. Costumul de sărbătoare tradiţional, se compune- la femei  din tulpan, tistimel (basma mare), ie, fote, braci, maramă, pistelca, androc (fusta), iar in anotimpurile reci se adaugă bunda sau scurteica.
   Costumul bărbătesc se compune din cămaşă lungă, încreţită la mâneci şi la găt, pantalon de aba cu betelia lată, izmene, brâu, zabun, ghebă, zeghe, în picioare opinci şi pe cap căciulă.
   Frumoasă şi bogată în rosturi,  arta populară tradiţională  brăileană, constituie pentru contemporaneitate un important şi nesecat izvor de inspiraţie.
   Dintre tradiţiile vechi este de menţionat  păstrarea până astăzi a recuperării  Sfintei Cruci  din apele îngheţate ale Dunării cu ocazia sărbatorii religioase a Bobotezei de la început de an. Cei mai curajoşi bărbaţi se aruncă în Dunăre, neţinând cont de frigul de afară, pentru a aduce la ţărm crucea aruncată de preotul ortodox în fluviu. Cel care reuşeşte primul să ajungă la cruce şi să o «salveze», este favorizat de soartă, binecuvântat de Dumnezeu şi primeşte recunoştinţa comunităţii pentru curajul lui.
   Dintre tradiţiile moderne este de remarcat organizarea de două ori pe an, primăvara şi toamna, în parcul Grădina Publică, a  unui Festival al Florilor , unde grădinarii moderni îşi expun cele mai frumoase flori, care acoperă cu gingaşia lor locul fostei cetăţi.
    Comunitatea  greacă  păstrează tradiţiile vechi de secole cu grijă, ca o importantă parte a identităţii naţionale. În orice familie elenă din Brăila, bărbatul şi soţia lui sunt cunoscători ai dansului tradiţional grecesc, pe care-l şi dansează la diferite ocazii. În cadrul familiei, bărbatul este principalul membru şi trebuie să aibă unele însuşiri, ca cel de bun jucător de tavli – table – un adevărat sport naţional, joc pe care-l deprinde în familie, şi pe care-l joacă cu alţi  membrii ai comunităţii la o ceaşcă de cafea - kafenino - tare, care în secolul trecut era permisă doar bărbaţilor, ca şi fumatul.
În cadrul familiei fetele sunt norocoase, pentru că tradiţia cere ca familia să cumpere sau să construiască o casă pentru fiecare fată. Nu şi pentru băieţii familiei - este treaba lor să se căsătorească mai târziu, cu o fată care are casă. Adesea însă fata va moşteni locuinţa părinţilor sau a bunicilor.
  Grecilor le place să spargă ba una, ba alta, mai ales la petreceri. Când frumoase fete încep să danseze zeibekiko ori hasapiko, în jurul lor zboară paharele şi farfuriile, multe foarte valoroase, care se prefac în ţăndări. În anii '30 comesenii obişnuiau să arunce la picioarele dansatoarelor, în semn de respect şi bărbăţie, cu cuţite.
Lipovenii - persecutaţi pentru credinţa lor -  Credincioşi de Rit Vechi au venit la Brăila de aproape trei sute de ani. Potrivit tradiţiei, bărbaţii poartă bărbi, iar femeile batic şi respectă cu sfinţenie sărbătorile şi posturile de peste an. În toate casele lipovenilor există icoane moştenite de la străbuni, pe care le venerează. Ei respectă vechiul Calendar Iulian, decalat faţă de cel actual, Gregorian, cu două săptămâni. Simbolul Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi e crucea cu opt braţe, iar Brăila e centrul spiritual al lipovenilor din toată lumea. Aici sunt hirotoniţi preoţi pentru bisericile de Rit Vechi din toată lumea.
        Veniţi parcă din alte timpuri străvechi, lipovenii şi-au păstrat neîntinate credinţa şi tradiţiile moştenite de la strămoşi, convieţuind în pace cu celelalte etnii. Cântecele lor, multe cu iz religios, dansurile, portul - toate acestea conservă Ortodoxia de acum patru secole şi dă unicitate acestui popor evlavios.
      Cea mai importantă sărbătoare a turcilor, sărbătorită anual şi de turcii dobrogeni este Nevruzul. Aceasta este şi cea mai veche sărbătoare a lor, Cuvântul “Nevruz”, în traducere din limba persană, înseamnă “zi nouă”. Este vorba aşadar de o nouă zi în care natura reînvie, şi oamenii se bucură de începutul unui nou an ca şi de venirea primăverii.
Musulmanii suniţi leagă momentul de Nevruz de naşterea lui Ali, fiul profetului Mohamed.Această sărbătoare începe cu o curăţenie generală, iar lumea aruncă în foc hainele vechi şi-şi cumpără altele noi, aceasta simbolizând că necazurile şi supărările se aruncă odată cu hainele cele vechi. Apoi, oamenii sar peste foc.Se gătesc totodată peste şapte feluri de mâncare, pentru că şapte este un număr cu noroc. Se fac foarte multe prăjituri, mâncăruri din carne de oaie, bucate tradiţionale specifice.
Nu sunt uitaţi nici morţii. În aceste zile se face curăţenie la morminte, se răsădesc flori, se citesc rugăciuni şi se dă de pomană săracilor.
   Conform tradiţiei, credincioşii îşi urează "Bairam Kairl Bolsun!". Dimineaţa, la ora 7:47, după un post  de 30 de zile, toţi bărbaţii de cult islamic sunt prezenţi la slujbă, care se oficiază până la ora 8:10, iar la această ceremonie religioasă (Bairam Tas) nu participă decât bărbaţii din comunitate.
Potrivit vechii tradiţii musulmane, după slujbă, bărbaţii merg la cimitirul musulman, unde se pomenesc toţi morţii, în primul rând persoanele decedate în ultimul an. Aceleaşi tradiţii, respectate de musulmani, cer ca toţi credincioşii să meargă mai întâi la oamenii în vîrstă şi la cei bolnavi, să le sărute mâna şi să le ureze ca la sărbătoarea de anul viitor să ii găseasca sănătoşi.
Sărbătoarea, care ţine trei zile, este un prilej de împăcare între credincioşii de cult islamic. Cele 30 de zile de post de dinaintea sărbătorii, nu au nici o relevanţă dacă musulmanii nu se împacă între ei de Ramadam Bairam.
 În comunitatea bulgărească  există obiceiul ca fetele să ofere iubiţilor un şnur simplu, în cele două culori. Bulgarii poartă mărţisoarele întreaga lună martie, fie la reverul hainei, fie prinse la încheietura mâinii, existând şi particularităţi de ordin social: fetele nemăritate în partea stângă a rochiei, fetele bătrâne la degetul mic al mâinii stângi, iar bărbaţii căsătoriţi la şoseta dreaptă.
  Poate că sărbătoarea cea mai spectaculoasă din calendarul popular al bulgarilor o reprezintă Baba Marta, care, ca şi Baba Dochia, personifică primăvara. La sfârşitul lui februarie, bulgarii fac curăţenie generală în case, deoarece se spune că Baba Marta nu vizitează decât casele îngrijite. Batrânii nu trebuie să iasă prea devreme din casă, pentru că bătrâna doreşte să intâlnească doar fete tinere şi femei. În ultima zi a lunii februarie, copiii aprind un foc cât se poate de mare. Ei strigă: Baba Marta, eu te încălzesc pe tine azi, iar tu să mă încălzeşti pe mine mâine! şi se adună în jurul focului, cu diverse strigături, iar când focul se stinge, sar peste el, obicei care astăzi este doar povestit cu melancolie de cei bătrîni.
 

Brăila - cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi.