Brăila - cultură, locuri, tradiţii si obiceiuri străvechi.
Tradiţii turceşti


  Cea mai importantă sărbătoare a turcilor, din punct de vedere al unităţii lumii turce, sărbătorită anual şi de turcii dobrogeni este Nevruzul. Aceasta este şi cea mai veche sărbătoare a lor, datând de peste 5000 de ani.
   Cuvântul “Nevruz”, în traducere din limba persană, înseamnă “zi nouă”, de la “Nev”, adică nou şi de la “ruz”, adică zi. Este vorba aşadar de o nouă zi în care natura reînvie, şi oamenii se bucură de începutul unui nou an ca şi de venirea primăverii.
   În România cei peste 66 de mii de turci şi tătari sărbătoresc primăvara pe 21 martie, deşi nu pentru toţi Nevruzul începe în primul minut din dimineaţa ce premerge zodiei berbecului.
   La unele popoare ea ţine între 3-7 zile, la altele poate dura şi până la 14 zile.
Din China, pînă în Asia şi Europa, fiecare popor turcic îşi are proriile legende în legătură cu Nevruzul. Una dintre legende spune că în urmă cu mii de ani turcii au fost izolaţi în Erghenegon pe nişte munţi de care nu puteau trece, datorită unor cataclisme naturale. Ei şi-au continuat totuşi viaţa, au extras zăcămintele de cărbuni, au crescut animale. Într-o zi au văzut un lup intrând şi ieşind printr-o strâmtoare şi, urmărindu-l, au ieşit din Erghenegon. Este ziua în care poporul turc s-a răspândit în cele patru zări ale lumii.
   Musulmanii suniţi leagă momentul de Nevruz de naşterea lui Ali, fiul profetului Mohamed.
Această sărbătoare începe cu o curăţenie generală, iar lumea aruncă în foc hainele vechi şi îşi cumpără altele noi, aceasta simbolizând că necazurile şi supărările se aruncă odată cu hainele cele vechi. Apoi, oamenii sar peste foc.
   Se gătesc totodată peste şapte feluri de mâncare, pentru că şapte este un număr cu noroc. Se fac foarte multe prăjituri, mâncăruri din carne de oaie, bucate tradiţionale specifice. Se vopsesc şi ouă roşii care semnifică speranţa, bucuria, lumina. Oamenii ciocnesc ouăle pentru că este un vechi proverb care spune că “ Până ce coaja oului nu va cădea la pământ, nu va sosi primavăra”.
   Tinerii iau o creangă pe care o împodobesc cu ghiocei, cu batiste brodate, cu flori de primavară, şi colindă din casă în casă să aducă Nevruzul, adică vestea primăverii. Sunt răsplătiţi cu dulciuri, prăjituri, şi bănuţi, iar aceste mici daruri se numesc “nevruzie”
   Nu sunt uitaţi nici morţii. În aceste zile se face curăţenie la morminte, se răsădesc flori, se citesc rugăciuni şi se dă de pomană săracilor.
   Simbolurile Nevruzului sunt grâul încolţit, care semnifică noul an, focul prezent şi în casele oamenilor care aprind lumânări în cele patru colţuri ale camerelor. De asemenea, tinerii fac focuri în jurul cărora dansează şi recită versuri despre această sărbătoare.
   Cele mai importante sărbători religioase ale turcilor sunt Ramazam Bairam şi Kurban Bairmam. În Dobrogea, sărbătoarea se mai numeşte Seker Bairam (bairamul dulce), deoarece pe masa fiecărui musulman se găsesc baclavale însiropate cu miere şi umplute cu nucă, sarailii, halva şi cozonaci, suc şi limonadă, fistic, rahat, halviţă.
   Conform tradiţiei, credincioşii îşi urează "Bairam Kairl Bolsun!". Dimineaţa, la ora 7:47, după un post negru de 30 de zile, toţi bărbaţii de cult islamic sunt prezenţi la slujbă, care se oficiază până la ora 8:10, iar la această ceremonie religioasă (Bairam Tas) nu participă decât bărbaţii din comunitate.
   Potrivit vechii tradiţii musulmane, după slujbă, bărbaţii merg la cimitirul musulman, unde se pomenesc toţi morţii, în primul rând persoanele decedate în ultimul an. Aceleaşi tradiţii, respectate de musulmani, cer ca toţi credincioşii să meargă mai întâi la oamenii în vîrstă şi la cei bolnavi, să le sărute mâna şi să le ureze ca la sărbătoarea de anul viitor să îi găseasca sănătoşi.
Sărbătoarea, care ţine trei zile, este un prilej de împăcare între credincioşii de cult islamic. Cele 30 de zile de post de dinaintea sărbătorii, nu au nici o relevanţă dacă musulmanii nu se împacă între ei de Ramadam Bairam.
   Peste 70 de zile după această sărbătoare, urmează pentru musulmani Kurban Bairamul (Ziua Sacrificiului, Crăciunul islamic), iar în ultima săptămînă dinaintea Ramadam Bairamului copiii merg şi colindă casele membrilor comunităţii, iar textele sacre (Luna Ramadamului Sfânt, Slujba de Seară, Rămas Bun) se încheie cu urarea "Să ne dea Allah sănătate, ca la anul să vă urăm Ramadam Sfânt".
   Un alt eveniment important în viaţa oricărui credincios musulman este obligaţia de a efectua un pelerinaj la Mecca, lucru specific şi comunităţii turce din România.
Turci
 Numărul estimat al turcilor din România este de 29.080 , ceea ce reprezinta 0,13% din populaţia ţării. Aceştia trăiesc în judeţul Constanţa ( majoritatea) , dar şi in Tulcea , Bucureşti , Călăraşi , Brăila. 
Scurt istoric
   Prima consemnare documentară a prezenţei stabile a unor etnici turci pe actualul teritoriu al României este din anul 1264 când, în urma luptelor interne de tip feudal din Imperiul anatolian selgiucid, un grup de 12 mii de ostaşi conduşi de împăratul Izeyddin Keykavuz s-a aşezat în Dobrogea. Aceştia erau trimişi de împăratul bizantin Mihail Paleologul pentru a apăra Imperiul Bizantin de invaziile străine. Aşezarea dobrogeană a fost numită de turcii pre-otomani Babadag, ceea ce înseamnă "Tatăl munţilor".
   Mulţi ani, localitatea a fost o garnizoană militară dar şi un centru cultural important. Un nou val de etnici turci soseşte după cucerirea oraşului Varna în 1484, dar şi în anii următori, odată cu sporirea relaţiilor economice dintre Ţara Românească şi Imperiul Otoman.
   Cea mai impresionantă figură din zona Dobrogei a fost liderul spiritual Sari Saltuk Dede care a avut o atât de mare influenţă asupra etnicilor turci încât la 1641, când Petru Bogdan Bagsik vizitează Babadagul, menţionează că în acest oraş turcii cinstesc în mod deosebit mormântul acestuia, care este înconjurat de candele, iar creştinii ajung într-o vreme chiar să îl confunde cu  Sfântul Nicolae.
   Deoarece în secolul al XVII-lea mai toate satele, târgurile şi oraşele din Dobrogea aveau nume turceşti, se poate spune că turcii ajunseseră să fie într-un număr foarte mare în Dobrogea.
   Pe de altă parte, educaţia şi instrucţia aveau mai mult un caracter religios, şcolile găsindu-se pe lângă lăcaşurile de cult (geamii).
   Gloria de altădată a apus totuşi în mare măsură. Dacă în anul 1900 în Dobrogea se aflau 238 de geamii, astăzi în toată România se mai găsesc doar 72, dintre care 7 au nevoie de restaurare, fapt pentru care sunt închise, iar 3 sunt în construcţie.
   Turcii au fost mereu atenţi la nivelul instrucţiei pentru copiii lor. De-a lungul timpului, pe lângă şcolile primare, apar şi şcoli speciale, care pregătesc dascăli şi hogi la Babadag. Astfel, la 9 noiembrie 1891 se înfiinţează la Medgidia un nou centru de pregătire a dascălilor şi hogilor.
În perioada interbelică se poate vorbi şi despre o dezvoltare a intelectualităţii turceşti. Apar reviste şi ziare, la început numai în limba turcă osmană, apoi bilingve. Dacă până în 1923 elevii purtau uniforme caracteristice perioadei otomane, odată cu instaurarea republicii turce şi sub influenţa reformei kemaliste, uniformele capătă o alură europeană. Totodată, alături de limba turcă cu caractere latine se introduce şi limba română.
   Ca un element specific, trebuie menţionată aici şi existenţa vakifurilor, a fundaţiilor care au contribuit foarte mult la dezvoltarea şi păstrarea identităţii culturale şi spirituale a minorităţii turce din România.
   Ulterior, perioada 1945-1990 a fost o perioadă în care intelectualitatea turcă a migrat în Turcia, iar şcoala în limba turcă a funcţionat până în 1954 după care s-a suspendat pe perioada regimului comunist.
 

Brăila - cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi.