Brăila - cultură, locuri, tradiţii si obiceiuri străvechi.
Tradiţii la armeni


  Odată stabiliţi pe pămîntul românesc, armenii s-au acomodat vieţii autohtone familiarizându-se, în timp, cu obiceiurile localnicilor, însă ei şi-au păstrat, totodată, propriile tradiţii aduse de pe meleagurile de baştină şi pe care, parţial, le-au împrumutat noilor lor concetăţeni. Sunt, pe de o parte, datini folclorice, apoi credinţe religioase în special de Crăciun şi de Paşte, dar şi unele specific armeneşti, iar pe de altă parte, obiceiuri laice, legate în principal de practicarea comerţului şi a meşteşugurilor, precum şi de convieţuirea socială. Trebuie avut în vedere că, aparţinând unui neam străvechi, cu o cultură sedimentată, armenii au venit cu această moştenire etnică, infiltrată în comportamentul lor civic.  
  Sosiţi iniţial ca negustori, deci fiind oameni cu stare şi interesaţi de bunul mers al afacerilor lor, armenii duceau o viaţă îndestulată, îmbinând, însă, cumpătarea cu rafinamentul. În timp ce bărbaţii erau plecaţi după afaceri sau la ateliere, femeile îngrijeau de gospodăria curată şi bine înzestrată pentru un trai tihnit. De la ei a rămas - afirmă Dimitrie Dan - un gest devenit pe-atunci aproape reflex: "Obiceiul pe care-l aveau armenii cu prilejul facerii unei negustorii, adică de a strânge aproape cu sila mâna vânzătorului sau cumpărătorului, şi a-i bate în palmă pentru a-şi câştiga prin aceasta bunăvoinţa muşteriului, s-a păstrat până în ziua de azi, şi la celelalte popoare şi mai cu seamă la românii din Bucovina, ca o amintire din vremurile când armenii aveau în mâinile lor întreg comerţul ţării".
  În gastronomie, armenii veniseră cu bucătăria lor naţională, care are mâncăruri specifice, unele fiind adoptate prin filieră orientală, îndeosebi dulciurile. Cele mai cunoscute şi persistente bucate sunt pastrama şi ghiudemul ca mezeluri, harisa - un fel de ciulama din grâu şi carne de pasăre, anuşabur - un fel de colivă preparată de Anul nou, halva - preparat afânat din griş pentru parastase, aganciabur - supă din hurut (concentrat din verdeţuri muiate în lapte acru şi uscate) şi cu urechiuţe (mici colţunaşi umpluţi cu carne) servită de Sfânta Maria la Hagigadar, mantă - mâncare din aluat cu carne şi ceapă, geagic - salată de castraveţi cu iaurt diluat şi cu mujdei de usturoi, cata - un fel de pâinişoare servite ca delicatesă de Paşte.
  La naşterea unui copil, se obişnuia ca moaşa să rostească descântece care astăzi, fireşte, sunt ieşite din uz. În timpul slujbei religioase de botez, mama nu are voie să fie de faţă, iar pruncul este ţinut în braţe de naşul lui.
  Armenii transilvăneni au beneficiat, încă din 1718, de regulamente pentru căsătorii, distincte pe localităţi, în scopul de a înlătura unele obiceiuri excesive, impuse de autorităţile ecleziastice şi chiar şi de cele administrative. Ele desfiinţau obligativitatea meselor bogate, reglementau ceremonialul şi impuneau participarea tinerilor şi a “fraţilor” breslaşi.
La moartea unui armean, slujba de înmormântare este una de ritual ortodox obişnuit. Înmormântările nu se fac lunea, în credinţă că, altfel, în toate zilele acelei săptămâni ar urma să se facă alte înmormântări. Primul parastas se face în sâmbăta proximă înmormântării.       Sărbătorile religioase ale armenilor se ţin duminica, întrucât în vechime se considera că nu trebuie perturbat ritmul activităţilor săptămânale, pe vremuri precumpănind lucrările agricole, care nu trebuiau întrerupte. Iar ziua de luni după o sărbătoare bisericească este consacrată pomenirii morţilor, cînd sunt sfinţite mormintele, în prezenţa celor din familiile respective.
  Când un armean pleacă într-o călătorie, se obişnuieşte ca acei din familie care rămân acasă să verse în urma lui apă, spunând: "Ca apa să te duci, ca apa să vii". Un obicei similar, acela de a se stropi reciproc cu apă, este, de altfel, specific sărbătorii religioase Vartavar (Schimbarea la faţă), din luna iulie, substituind o sărbătoare păgînă de la care a luat obiceiul stropirii ca antidot pentru secetă. Biserica Armeană a rămas consecventă sărbătoririi Naşterii lui Isus aşa cum ea se făcea în mod unanim pînă în sec. IV, când aceasta a fost transferată convenţional la 25 decembrie. Paştele este serbat de armeni în aceeaşi zi cu românii, deşi conaţionalii lor din celelalte ţări îl serbează decalat, după calendarul Bisericii Catolice. Aşa s-a procedat şi în România până la sfîrşitul sec. XIX, când armenii de aici, ca să nu existe încă un motiv de a fi consideraţi eretici din cauza sărbătoririi separate a Învierii Domnului, au cerut şi au obţinut de la Patriarhul Suprem al armenilor această derogare, de atunci încoace respectată.
   Asemenea celorlalte popoare creştine, la Armeni Paştele este socotit ca una din sărbătorile cele mai însemnate ale anului, pentru că şi la Armeni el simbolizează nu numai sensul creştinismului, — învierea, ci şi primăvara, care este învierea naturei.
 

Brăila - cultură, locuri, tradiţii şi obiceiuri străvechi.